Ce spune textul biblic?

Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. (Romani 8:29-30)

 

Este oare nedreptate în Dumnezeu?

Nicidecum! Unii oameni scot acest pasaj din contextul lui şi al întregii Scripturi şi spun că nu contează alegerea omului să fie mântuit sau nu, pentru că aceasta ţine în întregime doar de Dumnezeu. Cel Preînalt este Atotştiutor şi aceasta înseamnă că El cunoaşte totul ce a fost în trecut, ce se întâmplă în prezent şi ce se va întâmpla în viitor. El cunoaşte în cele mai mici detalii totul despre fiecare om. Persoana lui Dumnezeu şi felul cum El cunoaşte lucrurile este mult presus capacităţii noastre de cunoaştere, aşa cum este scris în cartea Psalmilor prin David:

Ce este Biserica?

Din felul cum a fost adresată întrebarea este evident că pentru autorul ei biserica este clădirea unde se adună creştinii, adică casa de rugăciune. Aceasta nu este Biserica, ci clădire unde Biserica se adună pentru închinare. Cuvântul „Biserică” folosit în traducerea românească a Bibliei este grecescul „ekklesia” care era folosit pe larg în lumea greacă până la scrierea Noului Testament şi semnifica iniţial adunarea cetăţenilor chemaţi afară din casele lor într-un loc public pentru rezolvarea anumitor chestiuni publice. Chiar uneori era folosit acest cuvânt şi pentru a semnifica orice adunare a oamenilor adunaţi cu sau fără un scop anumit. În Noul Testament acest cuvânt ekklesia, adică Biserica, are acelaşi sens de adunare şi anume, adunarea celor răscumpăraţi prin sângele Domnului Isus Hristos pentru moştenirea vieţii veşnice. De altfel, o frază folosită în Biblie este „biserica din casa cutare” prin care se face o clară delimitare între adunarea celor credincioşi şi clădire. Iată un exemplu:

Fiecare om moștenește o fire păcătoasă de la părinți la naștere. Iată câteva pasaje biblice ce explică această doctrină care trebuie înțeleasă de orice om ca astfel să caute mântuirea ce este în Isus Hristos.

Firea păcătoasă o moștenim la naștere
Când își plângea păcatul săvârșit împotriva lui Bat-Șeba și a lui Urie, împăratul David, la insuflarea Duhului Sfânt a spus:

Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea. (Psalmul 51:5)

Omul este născut din nou şi primeşte Duhul Sfânt atunci când crede din toată inima în Domnul Isus Hristos, când îşi cere iertare pentru păcatele săvârşite şi printr-o hotărâre din inimă întră în Noul Legământ.

Biblia prezintă mai multe cazuri când în aceeaşi zi sau noapte, cei ce se pocăiau, adică care intrau în legământ cu Mântuitorul, erau botezaţi. Astfel, în aceeaşi zi s-au botezat cei ce s-au pocăit la Cincizecime, famenul etiopian, temnicerul din Filipi şi familia lui care au crezut (ei au fost botezaţi în aceeaşi noapte).